Politică

Moartea rațiunii

Rostogolindu-mă printre subiectele zilei, mă opresc inevitabil asupra campaniei electorale, sau mă rog, cum s-o numi sarabanda asta de informații false, de invective și mișelii electorale.

Da, probabil și în alte țări se întâmplă asta, cu toate că nu cred că nivelul este atât de jos, dar nu despre asta voiam să vă vorbesc, ci despre „soldații” fiecărei armate. Nu, nu discutăm despre membrii de partid, ci despre cei mânați în luptă de interse personale. Am câteva vechi cunoștințe care au făcut trecerea de la privat la sistemul public… Sunt oameni cu care n-am dezbătut niciodată subiecte politice întrucât nu s-au arătat interesați de domeniu. Na, nu toată lumea e interesată de politică și mi se pare absolut normal… DAR, de data asta, bugetari fiind, oamenii au considerat că trebuie să se implice în campania electorală. Cine credeți că este favoritul? Vă las pe voi să ghiciți. Problema n-ar fi că s-au implicat, ci faptul că au început să facă numai asta în mediul online, extrem de agresiv și cu instrumentele furnizate de agitatorii de partid. Și știți ce e și mai șocant? Sunt oameni cu studii superioare de calitate, oameni care pot face o analiză, care pot desface analiza o informație, care au capacitatea să separe adevărul de minciună. Dar nu numai că nu fac asta, ci propagă în online mizeria construită în laboratoarele de partid. Și asta pentru ce? Pentru un salariu mai bun? Pentru un job?

Atitudinea asta de slugoi al regimului mi-a amintit de momentul în care Brâncuși a dorit să doneze României întreaga operă, în anul 1951. Dacă în primă fază Statul Român l-a ignorat, la a doua scrisoare a sculptorului comuniștii hotărăsc să se organizeze pentru a analiza opera lui Brâncuși. Așadar, în cadrul Academiei Republicii Populare Române se constituie o comisie de analiză care concluzionează că „Operele lui Brâncuși sunt unele pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit”, și refuză donația. Din comisie au făcut parte George Călinescu („Enigmei Otliei”,„Istoriei Literaturii Române”), Camil Petrescu („Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,„Patul lui Procust”), Geo Bogza („Paznic de far”,„Cartea Oltului”), Ion Jalea (sculptor: Monumentul eroilor ceferiști de la Gara de Nord din București, bustul lui Eminescu din parcul Cișmigiu, statuia lui Spiru Haret de la Universitatea din București), ședința fiind prezidată nimeni altul decât Mihail Sadoveanu. George Călinescu spunea atunci că „Brâncuși este o figură mai puțin cunoscută, care speculează, prin mijloace bizare, gusturile morbide ale societății burgheze”, iar Ion Jalea afirma că „sculpturile sale nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în Republica Populară Română”

De ce am făcut paralela? Pentru că în cazul lui Brâncuși s-a pierdut o ocazie monumentală și anume ocazia ca membrii comisiei să tacă, să respingă opera marelui artist și să tacă. Am fi știut de ce au respins-o și poate am fi acceptat situația. POATE, nu putem ști, dar exista șansa asta…

Tot așa și acum prietene, ai ratat ocazia să taci…

Tagged , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *